Deputat PSD: Oameni din Ministerul Transporturilor și CNAIR să se mute cu cortul pe șantiere

Deputat PSD: Oameni din Ministerul Transporturilor și CNAIR să se mute cu cortul pe șantiere
Publicat: 05/07/2019, 12:33

Potrivit unui comunicat al deputatului Marius Sorin Bota, transmis vineri, măsura are ca scop supravegherea zilnică a constructorilor de autostrăzi care, crede el, în acest fel se vor apuca să lucreze.

„Având în vedere slaba mobilizare de pe șantierele autostrăzilor, precum și interminabilele minciuni și angajamente ale firmelor cu privire la mobilizarea pentru finalizarea lucrărilor în acest an, am solicitat Ministrului Transporturilor să preia inițiativa și intenția fostului ministru Dan Șova, astfel încât, dacă tot nu au fost reziliate și nu se dorește rezilierea contractelor cu acești constructori neserioși, poate sub atenta supraveghere zilnică, se vor apuca în final să și lucreze. Ministerul Transporturilor să stabilească o echipă mixtă formată din personal din conducerea ministerului, precum și a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care, în această vară frumoasă, să se mute cu cortul pe șantierele autostrăzilor din țară”, a arătat Bota.

Acesta a subliniat că se referă, cu precădere, la șantierele de pe tronsoanele de autostradă Turda – Sebeș și Turda – Târgu Mureș.

„Asta nu înseamnă că măsuri similare sau de control inopinat nu se impun și pe celelalte tronsoane care sunt contractate și aflate în execuție. Este deja cunoscut faptul că acești constructori se mobilizează cu o zi înainte de vizita ministrului în teren și se demobilizează a 2-a zi după vizită”, a afirmat deputatul PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×